Certificari

 

La 25 ianuarie, am prezentat  la Atelierul de Ulei al Festivalului de Produse Alimentare, ultima etapă pe calea sustenabilităţii mediului înconjurător:  certificarea EPD - Environmental Product Declaration (Declaraţia de mediu a produsului) , care face ca firma noastră să fie prima, dintre marile companii în industria de profil, care se poate mândri că a adoptat această marcă pentru produsele sale.

 


 

Este un document publicat pe 18 decembrie 2012, care se referă la patru dintre cele mai bune uleiuri de măsline Extra Vergine marca Monini: Classico, GranFruttato şi Il Poggiolo, plus un al patrulea tip care este dedicat exclusiv exportului. Produsele excepţionale necesită certificări excepţionale: în lumea uleiului de măsline extra virgin este cunoscută în mod deosebit cerinţa de a oferi întotdeauna cele mai riguroase instrumente consumatorilor pentru a certifica calitatea produselor întregii fabrici. Un certificat recunoscut aşa cum este EPD este o garanţie ce poate consolida compania în mod decisiv, pentru că, mai mult ca niciodată, într-un sector atât de sensibil cum este cel al uleiului de măsline, a produce declarând propriile performanţe în domeniul protecţiei mediului reprezintă o atenţie deosebită acordată ulterior calităţii.

 

Ar fi greşit să considerăm marca EDP ca pe un stimulent al vânzărilor produsului nostru. Cu siguranţă, grija pentru mediul înconjurător este în creştere în rândul consumatorilor şi apare, astfel, necesitatea de a-i informa asupra fiecărui detaliu al produselor pe care le cumpără, în special când produsul respectiv reprezintă o componentă esenţială a alimentaţiei noastre. Deţineterea unei Declaraţii de mediu a produsului trebuie să fie transpusă ca un stimulent pentru noii producători. Aceasta ne permite să ne confruntăm, în mod transparent, prin postarea pe internet a informaţiilor relevante care pot servi la creşterea întregii industrii de profil. Fără a mai pune la socoteală faptul că economia nu se referă numai la mediul înconjurător: împărţirea experienţelor duce la optimizarea economiei de dezvoltare. 

 

Apărută în Suedia, dar răspândită în toată lumea, certificarea EPD a fost lansată de Consiliul de Management al Mediului din Suedia, ce funcţionează ca administrator al Sistemului Internaţional EPD®, programul cel mai de succes de gestionare a declarațiilor de mediu pentru produse (al cărui acronim în limba engleză este EPD) în conformitate cu standardul internațional ISO 14025:06.

 

Analiştii au calculat performanţa mediului pe durata întregului Ciclu de Viaţă (Life Cycle Assessement, LCA) al produselor noastre, luând în consideraţie toate resursele naturale consumate (apă, energie, materie primă) şi toate emisiile în mediu (de la CO2 la reziduuri): de la cultivarea agricolă la depozitarea ambalajelor. Sistemul EDP a supus cele 4 tipuri de uleiuri pe care le producem unui “calcul de performanţă asupra mediului înconjurător”, care porneşte încă de la producerea de fertilizatori utilizaţi pentru cultivarea măslinilor. Importantă în acest calcul este şi modalitatea de extracţie şi utilizarea apei pentru irigaţii, materialele auxiliare utilizate pentru culegerea măslinelor, combustibilul şi energia electrică utilizate în cadrul fermelor şi pentru transportul măslinelor la presă. Un calcul la fel de riguros ca studiile asupra muncii, transportului şi producţiei.

 

Normal, în calcul intră şi deşeurile: de la reziduurile produsului la toate elementele de ambalare. Pentru fiecare dintre aceste faze se completează (şi făcut public) un tabel cu toate efectele asupra mediului referitoare la ciclul de viaţă – de la naştere până la moarte –al produsului. Se ajunge până acolo încât se calculează cu cât contribuie produsul la încălzirea globală şi la subţierea stratului de ozon. Cele patru tipuri de ulei de măsline extra virgin Monini luate în considerare a trebuit să corespundă limitelor stricte cerute de Organismul care gestionează marca EPD.

 

Mai mult decât atât, certificarea EPD este consecința logică a unei politici prietenoase cu mediul (eco-friendly), ceea ce face din compania noastră un model pentru companiile mari din acest domeniu. Filosofia care ghideaza această importantă cale ecologică nu este aceea de a distrage atenția de la natură, dat fiind faptul că aceasta oferă toată materia primă valoroasă. Noi am pus-o în practică prin crearea, de exemplu, unui sistem fotovoltaic format din 851 de panouri capabile să producă 240.640 kilowați/oră pe an care, împreună cu energia provenită  din surse regenerabile certificate, oferă energie curată pentru fabrica de prelucrare.

 

O altă contribuție la reducerea emisiilor a fost alegerea de a introduce sticle reciclate - până la 70% - pentru Extra VergineClassicoși Il Poggiolo, alături de sticla reciclată până la 80% deja utilizată pentru sticlele de GranFruttato Monini. O schimbare importantă, realizată prin contribuția unui partener important ca O-I - Owens Illinois, un lider mondial în producția de ambalaje din sticlă. "Utilizarea sticlei reciclate în procente din ce în ce mai mari are multiple beneficii de mediu, cum ar fi economisirea de materii prime virgine, reducerea emisiilor de CO2 și reducerea consumului energetic. A fi reciclabil este o pre-condiție a unui ambalaj bun, a folosi un conținut ridicat de material reciclat este o caracteristică doar a ambalajelor care întradevăr  iubesc  natura! ", declară Guido Robustelli, Country Manager Marketing OI.

 

Angajamentul lui Monini față de mediu nu se termină aici: printre proiectele din 2013 o mare importanță se va acorda implicării directe a consumatorului prin concursul  "Urmați cu noi drumulMediului Înconjurător",realizat  în colaborare cu Enel și O-I.

 

Documentele referitoare la certificatul EPD obținut de Monini pot fi descărcate de la următoarele link-uri, sau direct de pe site-ul EPD:

 

 

 

 

 

 

 

Incarca alt cod de control
  • Pentru a trimite un mesaj va rugam sa completati formularul alaturat cu date corecte.
    Va multumim.